EN RO















#Exponatul Lunii

>>>

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare. Pe panoul frontal se află obiectivul anastigmat Agfa, montat într-un obturator de tip Compur, produs de F. Deckel din München. Dispune de un vizor pliabil tip „brilliant" pentru orientare portret și peisaj. Utilizează plăci fotografice din sticlă acoperite cu un strat de emulsie fotografică, montate în casete de lemn de nuc, cu dimensiunea cadrului de 9x12 cm.
Modelul din lemn de nuc, considerat vârful de gamă „Agfa Isolar Luxus", a fost proiectat de fabrica A.H. Rietzschel din München, preluată de AGFA în 1925 și care a continuat producerea acestui tip de aparat sub numele propriu până la sfârșitul anilor `20 ai sec. XX.
Piesa a fost restaurată de Mihail Culașco, Secția Restaurare MNIM.
Scurt istoric al aparatului fotografic
Istoria aparatului de fotografiat numără 200 de ani, timp în care acesta a evoluat, de la camera obscură până la dispozitivul digital de astăzi. Momentele importante de-a lungul parcursului istoric includ: prima fotografie permanentă realizată în 1826 de fizicianul francez Joseph Nicéphore Niépce, folosind o cutie de lemn și o placă acoperită cu bitum de Iudeea; inventarea primului procedeu fotografic - dagherotipia - în anul 1839 de către francezul Louis Daguerre, care a marcat nașterea oficială a fotografiei; inventarea calotipiei, procedeu de realizare a fotografiei bazat pe principiul negativ/pozitiv, de către fizicianul și chimistul britanic Fox Talbot; inventarea plăcilor de colodiu umede de către englezul Frederick Scott Archer și a plăcilor fotografice de sticlă uscate de către britanicii Richard Leach Maddox și John Huds Bennet; introducerea filmului fotografic flexibil montat pe role și lansarea primului aparat Kodak de către inventatorul american George Eastman; lansarea primului aparat care folosea film de 35 mm de către compania germană „Leica"; lansarea primului aparat fotografic instant „Polaroid", inventat de americanul Edwin Land. În cele din urmă, începând cu 1975, acest drum a condus la revoluția fotografiei digitale. Fiecare pas succesiv a făcut ca aparatele fotografice să devină mai mici și mai rapide, îmbunătățind semnificativ calitatea imaginii.
Primul atelier fotografic a fost deschis la Chișinău în 1854 de către Eduard Glewski, iar înainte de Primul Război Mondial în Basarabia existau deja circa 100 de ateliere de fotografie.
Colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei cuprinde peste 30 de aparate fotografice, realizate în Austria; Germania, Franța, URSS, Japonia și China, datate cu sf. sec. XIX-anii 2000, între care aparate cu burduf pliabil, camere de tip BOX (cutie), aparate reflex cu un singur obiectiv (SLR) și cu două obiective (TLR), aparate digitale (DSLR).

Tur Virtual


Expoziții

„Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)”

6 decembrie 2023 – 20 ianuarie 2024

Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)”, prima lege fundamentală care a legiferat organizarea statală, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, va fi sărbătorit la Chișinău, în cadrul unei expoziții tematice de documente și fotografii organizate de Curtea Constituțională a României și de Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Deschiderea expoziției dedicate împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituției din 1923 va avea loc în cadrul unui vernisaj organizat miercuri, 6 decembrie 2023, ora 11.00, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, cu participarea reprezentanților Președinției Republicii Moldova, ai Parlamentului și ai Guvernului, a judecătorilor Curții Constituționale a României și ai Curții Constituționale a Republicii Moldova, precum și ai Academiei  de Științe a Moldovei și ai Universității de Stat din Moldova.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 6 decembrie 2023 – 20 ianuarie 2024, în Sala Unirii a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, iar în cadrul expoziției, vor fi prezentate exemplarul original al Constituțiunii din 1923, precum și cel al Constituțiunii Române din 1866, cu sprijinul partenerilor instituționali ai evenimentului: Administrația Prezidențială a României – Muzeul Național Cotroceni, Banca Națională a României și Biblioteca Metropolitană București.

Constituțiunea din 1923 a fost adoptată de Adunarea Deputaților și de Senat, întrunite ca Adunări Naționale Constituante în Parlamentul de la București, în ședințele din 26 și 27 martie 1923, fiind promulgată de Regele Ferdinand prin Decretul regal nr. 1360 din 28 martie 1923 contrasemnat de Președintele Consiliului de Miniştri, Ion I. C. Brătianu, şi de 14 miniştri, şi a fost publicată în "Monitorul Oficial" nr. 282 din 29 martie 1923.

România și Republica Moldova sunt unite așadar, nu doar prin istorie, credință, limbă și tradiții comune, ci împart azi, un moment unic din istoria lor constituțională și statală. Pentru România și Republica Moldova, Constituția din 1923 este zestrea comună constituțională democratică care păstrează pentru cunoașterea generațiilor viitoare, de pe ambele maluri ale Prutului, rădăcini constituționale comune și le arată un viitor european comun.

În considerarea importanței sale pentru istoria constituțională comună, Curtea Constituțională a României, garantul supremației Constituției, a declarat prin hotărârea plenului din data de 18 ianuarie a.c., anul 2023 - Anul „Centenarului Constituției României Întregite” și a organizat cu acest prilej aniversar, o Adunare solemnă la Palatul Parlamentului din București, în data de  27 martie 2023, cu participarea Președintelui României, a Președinților Senatului și Camerei Deputaților, a Prim-ministrului și a membrilor Guvernului României, a judecătorilor Curților Constituționale de la București și Chișinău, a reprezentanților Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române și a reprezentanților celorlalte culte și ai corpului diplomatic.


 




Moldova independentă
RSSM sub regimul sovietic
Războiul Al Doilea Mondial
Basarabia şi RASSM între cele două războaie mondiale
Basarabia în perioada dintre cele două războaie mondiale
Epoca renaşterii mişcării cultural-naţionale
Epoca reformelor şi consecinţelor
Suprimarea autonomiei. Basarabia o nouă colonie ţaristă
Perioada autonomiei relative a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus
Epoca
Fanariotă
Între medieval şi modern, epoca fanariotă
Epoca de aur a culturii româneşti
Secolul de aur al  culturii româneşti
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Lupta pentru apărarea fiinţei naţionale a Ţării Moldovei
Formarea statului medieval Moldova
Perioada formării şi constituirii definitive a statului medieval de sine stătător Moldova
Epoca marilor migraţiuni nomade
Epoca marilor migraţiuni nomade şi apariţia primelor formaţiuni prestatale în regiunea carpato-dunăreană
Evul mediu timpuriu
Evul mediu timpuriu. Perioada constituirii comunităţilor romanicilor, a apariţiei primelor formaţiuni prestatale
Epoca fierului
Epoca fierului şi epoca antică
Epoca bronzului
Epoca bronzului
Epoca eneoliticului
Epoca eneoliticului
Epoca neoliticului
Epoca neoliticului
Epoca paleoliticului
Epoca paleoliticului
  
  

Veniţi la muzeu! Redescoperiţi istoria!
Vizitează muzeul
Vizitează muzeul
Program de vară– zilnic,
orele 10-18.

Program de iarnă – zilnic,
orele 10-17.
Luni închis.
Taxe de intrare:  Adulţi – 50 lei, pensionari, studenţi - 20 lei, elevi - 10 lei. Acces gratuit (...)

WiFi Internet prin Wi-Fi gratuit: Pentru vizitatori în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei funcţionează o reţea de internet prin Wi-Fi.




#Exponatul Lunii

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare...

Citeşte mai multe >>




































Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

 



Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC

menu
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
©2006-2026 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Visit museum Str. 31 August 1989 nr.121 A, MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Telefoane:
Secretariat: +373 (22) 24-43-25
Secţia Relaţii publice, Educaţie muzeală: +373 (22) 24-04-26
Fax: +373 (22) 24-43-69
E-mail: office@nationalmuseum.md
Serviciul asistenţă tehnică: info@nationalmuseum.md
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC